Începând cu data de 10.02.2021, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Direcţia de Asistenţă Socială va demara distribuirea ajutoarelor POAD - produse de igienă şi produse alimentare, la sala de sport a fostului Liceu Tehnologic Oltchim din str. Nicolae Bălcescu nr. 26.
În conformitate cu prevederile art. 3, alin. 1 din OUG 84/2020, categoriile de persoane care beneficiază de acest sprijin sunt:
1. familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001;
2. familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010;
3. persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, victime ale calamităţilor sau aflate temporar în situaţii critice de viaţă evidenţiate prin anchetele sociale, cu domiciliul/reşedinţa în municipiul Râmnicu Vâlcea, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.
Municipiului Râmnicu Vâlcea i-au fost repartizate doar 950 de seturi de pachete de igienă şi de pachete alimentare, în condiţiile în care în evidenţele DAS există 289 de persoane din primele două categorii, iar pentru restul de 661 de ajutoare sunt eligibili (numai din categoria persoanelor cu handicap grav şi accentuat) peste 6.100 de râmniceni!
Distribuirea produselor de igienă şi a celor alimentare se va face în două etape:
- în perioada 10 – 12.02.2021, în intervalul orar 08.30 – 16.00, pentru beneficiarii de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei ale căror dosare complete sunt în evidenţele DAS (pe baza actului de identitate);
- începând cu data de 15.02.2021, în intervalul orar 08.30 – 16.00, pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, pentru persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, precum şi pentru persoanele care locuiesc în aşezările informale, dar numai în urma înscrierii pe o listă suplimentară şi în limita stocului disponibil!
Înscrierea în listele suplimentare şi programarea pentru ridicarea produselor se pot face începând cu data de 10.02.2021 telefonic, la numerele 0250-741088, 0799-807237, 0787-371735, sau la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din strada General Magheru nr. 25, pe baza actului de identitate (original şi fotocopie), a certificatului de handicap valabil la data întocmirii listelor (fotocopie) sau după finalizarea anchetei sociale în cazul persoanelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă.
Distribuirea pachetelor cu produse se va realiza numai în limita stocului disponibil, până la epuizarea acestuia.
Biroul de Presă