PROIECTUL DE BUGET AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA PE ANUL 2024

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea inițiază procedura de consultare publică asupra proiectului de buget al municipiului pe anul 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2023 a bugetului de stat pe anul 2024 și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

În aplicarea  prevederilor art. 8 si art. 39 din Legea  nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,  persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere în perioada 13.01.2024 – 29.01.2024, la următoarea adresă de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., sau pot înregistra adrese scrise la Registratura Centrală, cu sediul în strada General Magheru nr. 25.

Precizăm că la estimarea veniturilor și cheltuielilor pentru anul 2024 prezentate în anexe nu au fost incluse sumele defalcate din T.V.A – cheltuieli descentralizate pentru finanțarea cheltuielilor materiale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat întrucât aceste sume nu ne-au fost comunicate până la această dată.

Prezentul anunț are următoarele anexe:

  • Anexa nr. 1 – estimare venituri buget anul 2024;
  • Anexa nr. 2 – estimare cheltuieli buget anul 2024, cu următoarele anexe:
  1. 2 a – estimare cheltuieli secțiunea funcționare, inclusiv detalierea acestor cheltuieli;
  2. 2 b - estimare cheltuieli secțiunea dezvoltare, inclusiv listă obiective de investiții cu finanțare din buget local și buget de stat, listă obiective de investiții finanțate din P.N.R.R., listă obiective de investiții finanțate prin POR 2014 – 2020 și prin Programul Regional SUD – VEST Oltenia 2021 - 2027.
Citit de 691 ori Ultima modificare facută Vineri, 12 Ianuarie 2024 14:17
Top