Mesajul primarului Mircia Gutău cu ocazia Zilei Imnului Național

Dragi râmniceni,

 

Vă mărturisesc că unul dintre motivele pentru care m-am bucurat că alegerile locale au fost devansate în luna iunie a fost și acela că această sărbătoare deosebită a Râmnicului – Ziua Imnului Național – nu va fi afectată de campania electorală.

 

Îmi și imaginam cum s-ar fi desfășurat festivitățile în această situație: fiecare partid și-ar fi strâns simpatizanții în câte-o parte, complet separat de adversarii politici, valuri de critici, acuze, minciuni și manipulări ar fi invadat rețelele sociale, oameni care până acum nu au avut habar de semnificația zilei de 29 iulie ar fi postat mesaje care mai de care mai înduioșătoare și patriotarde despre Imnul Național, toți având în minte nu simbolul aniversat, ci doar dorința de a mai câștiga un vot, o adeziune, un susținător…

 

Ar fi fost în primul rând trist ca o sărbătoare care acum 176 de ani strângea în acest loc toată suflarea Râmnicului, indiferent de starea socială și simpatiile politice, să fie denaturată de interese politicianiste, până la urmă de-a dreptul mărunte.

 

Dar lucrurile s-au așezat într-un final  în matca lor firească, iar astăzi suntem împreună pentru a sărbători unul dintre simbolurile naționale care s-a născut aici, la Râmnicu Vâlcea. Și este și aceasta o lecție pentru noi și pentru cei care vor veni după noi: după trecerea timpului, Istoria Mare reține doar lucrurile cu adevărat importante, care au produs schimbări, care au creat simboluri și au împins înainte comunități. Toate celelalte lupte pe care noi le considerăm la un moment sau altul ca fiind capitale se dovedesc a fi doar un zumzet nedefinit în curgerea amplă a deceniilor și secolelor.

 

Să profităm, așadar, de un astfel de moment festiv precum cel de azi pentru a ne gândi care este locul nostru în lume și dimensiunea reală a fiecăruia dintre noi și să încercăm să facem lucruri deosebite care să dureze nu până mâine, sau până anul viitor, ci despre care să se vorbească peste alți 176 de ani.

 

Ziua Imnul Național este despre rezistență, dreptate și unitate. Iar noi avem încă multe de învățat din istoria acestui simbol național, care s-a născut aici, pe 29 iulie 1848.

 

La mulți ani Imnului Național!

La mulţi ani Râmnicu Vâlcea!

La mulţi ani tuturor vâlcenilor!

Citit de 315 ori
Top