Chestionarul pentru autorecenzare va fi disponibil în limba română, în limbile minorităţilor naţionale şi în limba engleză.
Recensământul se va desfăşura astfel:
- între 14 martie şi 15 mai 2022 va avea loc autorecenzare online;
- între 16 mai şi 17 iulie 2022 pentru cei care nu s-au autorecenzat va avea loc recenzarea prin interviu faţă în faţă cu înregistrarea datelor pe tabletă, de către un recenzor;
Informaţiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu legislaţia în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) şi anonimizate imediat după intrarea în sistem.
Începând cu anul 2021, în toate statele membre U.E. se realizează Recensământul populaţiei şi locuinţelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind recensământul populaţiei şi al locuinţelor şi cu regulamentele de implementare corespunzătoare.
În România, Recensământul populaţiei şi locuinţelor se va desfăşura potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2020, cu modificările si completările ulterioare.
Află mai multe pe www.recensamantromania.ro