Dezbaterea publică a proiectului de buget local nu a stârnit interesul râmnicenilor

În cele 17 zile alocate dezbaterii publice a proiectului de buget local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, doar patru propuneri au fost transmise pe adresa de email dedicată This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., iar până la data limită de 29 ianuarie, la Registratura Municipalității nu a fost depusă nicio astfel de sugestie. Proiectul de buget local a fost postat pe site-ul propriu în 12 ianuarie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2023 a bugetului de stat pe anul 2024 și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, iar anunțul deschiderii dezbaterii publice a fost dat publicității în presa locală și regională, dar și prin intermediul rețelelor sociale. În următoarea etapă, proiectul de buget local va fi supus aprobării consilierilor municipali în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu ce se va desfășura în prima decadă a lunii februarie.

 

Biroul de Presă

Citit de 385 ori
Top