Primarul Mircia Gutău a semnat Contractul de finanțare pentru al cincilea proiect în cadrul PNI „Anghel Saligny”, iar valoarea totală a investițiilor co-finanțate de la bugetul de stat a depășit 10,5 mil. euro

Primarul Mircia Gutău a semnat, alături de Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții “Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la strada Drumul Gării” în valoare de 2.644.919,94 lei în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectul dă o șansă importantă realizării de investiții de anvergură pe terenurile aflate la vest de calea ferată din zona Râureni prin facilitarea accesului autovehiculelor de mare tonaj care, la acest moment, este îngreunat semnificativ de configurația veche și, în același timp, deteriorată a trecerii de cale ferată. Este cel de-al cincilea proiect major de investiții aprobat pentru finanțare prin PNI „Anghel Saligny” după cel de extindere a rețelei de gaze naturale pe 53 de străzi din municipiu (în execuție), amenajarea sensului giratoriu de la intersecția Calea lui Traian cu strada Posada (aproape de finalizare), amenajarea sensului giratoriu de pe strada Copăcelu, la intersecția cu drumul spre Ocnele Mari și artera de circulație între splaiul Independenței și strada Morilor, inclusiv podul peste râul Olănești. Valoarea totală a proiectelor aprobate în cadrul PNI „Anghel Saligny” este de peste 10,5 mil. euro, din care finanțările nerambursabile atrase de la bugetul de stat sunt în sumă de aproape 9 mil. euro.

 

Biroul de Presă

Citit de 431 ori
Top